Instalațiile eoliene, de biogaz și cele pentru sistemele de stocare a energiei în baterii vor putea fi construite pe terenurile cu destinație agricolă. O decizie în acest sens a fost adoptată de deputați în lectura a doua, ca măsură pentru sprijinirea dezvoltării energiilor regenerabile în Republica Moldova.
Inițiativa legislativă vine ca răspuns la dificultățile întâmpinate de investitori din cauza procedurilor complexe de schimbare a destinației terenurilor, care ar putea afecta implementarea proiectelor de generare a energiei regenerabile.
Potrivit unui comunicat al Parlamentului, codul funciar a fost completat cu prevederi ce se referă la elementele de infrastructură ce pot fi amplasate pe terenurile cu destinație agricolă și care sunt parte componentă a acestor instalații.
„În contextul vulnerabilității energetice a Republicii Moldova, valorificarea surselor regenerabile de energie disponibile în Republica Moldova, cum este energia eoliană, solară sau bioenergia devine о acțiune prioritară pentru sporirea securității energetice a statului. Facilitățile acordate prin cadrul normativ, cât și proiectele de finanțare au contribuit la creșterea de 8 ori, comparativ cu anul 2022, a capacităților instalate în surse de generare a energiei electrice regenerabile”, menționează autorii în nota de fundamentare a proiectului de lege.
Documentul va intra în vigoare la 1 aprilie 2025.



















