Lucrările de reparație la podul peste râul Răut și la pasajul peste calea ferată, din zona ocolirii municipiului Bălți, continuă într-un ritm bun. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională a Drumurilor.
Potrivit instituției, la podul peste râul Răut au fost turnate riglele la culei și la pile în proporție de 80%.
„Aceste obiective au o importanță strategică pentru consolidarea rețelei rutiere naționale și pentru siguranța circulației în zona de nord a țării. Spor la muncă echipelor din teren”, se arată într-un comunicat emis de Administrația Națională a Drumurilor.
Podul aflat în reparație are o lungime de peste 42 de metri și trei deschideri. Pasajul rutier va include iluminat stradal, amenajarea infrastructurii rutiere și reamplasarea rețelelor tehnice, lucrări care vor contribui la sporirea siguranței circulației și la fluidizarea traficului.
Precizăm că valoarea totală a lucrărilor pentru ambele obiective este de aproximativ 64,82 milioane lei, bani alocați din mijloacele Fondului Rutier.






















