Zeci de copii de la Grădinița „Floricica” din Cojușna, raionul Strășeni, au ascultat povești citite de ministrul Culturii, Cristian Jardan, dar și de Eugenia Bejan, directoarea Bibliotecii Naționale „Ion Creangă”. Acțiunea a avut scopul de a promova lectura în rândul celor mici și a marcat lansarea unui nou lot de cărți pentru grădinițe, în cadrul Programului Național de Lectură Interactivă „100 de povești citite”.
Potrivit autorităților, 30 000 de exemplare noi, reprezentând 25 de titluri, vor completa bibliotecile deja create în instituțiile de educație timpurie. În total, programul ajunge la 112 800 de exemplare, distribuite în cele 1 200 de grădinițe din țară.
„Lectura, la orice vârstă, este o necesitate pentru dezvoltarea unei societăți sănătoase. Cultura începe din copilărie, iar investițiile în lectură sunt, de fapt, investiții în oameni mai conștienți, mai empatici și mai bine pregătiți pentru viitor. […] Mi-a plăcut că poveștile prezentate au fost pozitive, prietenoase, cu final fericit și mesaje importante pentru dezvoltarea emoțională a copiilor”, a declarat ministrul Culturii, Cristian Jardan.
„Prin programul „100 de povești citite” ne dorim ca fiecare copil să aibă acces la cărți care stimulează imaginația, vocabularul și dorința de a descoperi lumea. Extinderea colecției de titluri și distribuirea lor în grădinițe este un pas important pentru a transforma lectura într-o activitate zilnică, firească, atât în instituțiile de educație timpurie, cât și acasă, în familie. Investiția în cărți este, în esență, o investiție în dezvoltarea și viitorul copiilor noștri”, a spus ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Achiziția a fost posibilă datorită sprijinului financiar oferit de Guvernele Marii Britanii, Statelor Unite ale Americii și Norvegiei și va contribui la îmbogățirea fondului de carte existent în instituțiile preșcolare, inclusiv în cele 150 de Centre de Resurse, lansate în 2024 de MEC, în parteneriat cu UNICEF.
„Când citim unui copil, nu spunem doar o poveste. Construim limbajul, modelăm imaginația și îi ajutăm să înțeleagă emoțiile — atât pe ale lor, cât și pe ale celorlalți. Îi învățăm cum să gândească, nu doar ce să știe. Fără acest tip de „hrană”, dezvoltarea rămâne incompletă. Un copil poate crește fizic, dar curiozitatea, încrederea și capacitatea de a se conecta cu lumea rămân limitate”, a menționat Maha Damaj, Reprezentanta UNICEF în Republica Moldova.
Programul „100 de povești citite”, lansat oficial în aprilie 2025, este implementat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, în parteneriat cu UNICEF Moldova, Asociația OvidiuRo și Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”. Prin intermediul acestuia, sunt create spații de lectură prietenoase și sunt oferite cărți de calitate, astfel încât fiecare copil să aibă acces la povești relevante pentru dezvoltarea sa.
Amintim că potrivit studiului „Cunoștințe, atitudini și practici ale părinților și îngrijitorilor copiilor sub 6 ani”, realizat de UNICEF Moldova în 2023, doar 31,1% dintre îngrijitori citesc cărți copiilor în mod regulat (zilnic), chiar dacă lectura este recunoscută ca o practică importantă pentru dezvoltarea copilului. Totodată, 87% dintre copiii din cele mai dezvoltate gospodării au cel puțin trei cărți acasă, comparativ cu doar 33% dintre copiii din cele mai vulnerabile comunități.



























