Dmitri Constantinov, fost președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, a fost condamnat astăzi de magistrații de la Comrat, la 12 ani de închisoare într-un penitenciar de tip închis, comunică moldpres.
Fostul funcționar nu a fost prezent la ședință. Pe lângă pedeapsa cu privarea de libertate, instanța i-a interzis lui Constantinov să ocupe anumite funcții timp de cinci ani și l-a obligat să achite un prejudiciu de 46 de milioane de lei.
Avocatul fostului președinte al Adunării Populare a Găgăziei, Victor Kîlciuk a menționat după pronunțarea sedinței că clinetul său este nevinovat.
Potrivit anchetei, în perioada 2017–2020, pe când era director al unei societăți comerciale din Comrat, Constantinov ar fi acționat împreună cu alte persoane pentru a autoriza transferuri nejustificate de fonduri către o companie la care activa fiul său.
Procurorii susțin că ar fi fost încheiate contracte fictive, prin care firma gestionată de Constantinov a fost adusă în stare de insolvabilitate, prejudiciul estimat ridicându-se la peste 46 milioane de lei.
Pe 14 noiembrie 2025, Dmitri Constantinov a anunțat că își depune demisia din funcția de președinte al Adunării Populare a Găgăuziei. Acesta a afirmat că decizia este una personală și se datorează problemelor de sănătate.
Demisia lui Constantinov a venit aproape odată cu expirarea mandatului legislativului de la Comrat. Referindu-se la procesul electoral, Constantinov a anunțat că alegerile în Adunarea Populară ar putea avea loc la începutul lunii martie 2026, după o decizie prealabilă a Curții Supreme de Justiție și stabilirea datei scrutinului de către Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei.


















