Doi cetățeni moldoveni, angajați ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS), care se aflau în captivitate în Federația Rusă, au fost eliberați și se află în drum spre Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de președinta Maia Sandu, care a precizat că operațiunea s-a desfășurat pe parcursul mai multor luni și a implicat cooperare internațională.
Potrivit șefei statului, anumite informații despre operațiune au fost ținute confidențiale pentru a nu compromite negocierile și pentru a proteja viața celor doi ofițeri.
„Ofițerii noștri sunt în drum spre casă și îi așteptăm să ajungă cu bine! Este important ca ofițerii să treacă toate testele medicale – prioritatea noastră este să ne asigurăm că sunt sănătoși și primesc, în caz de necesitate, tratamentele de care au nevoie”, a declarat Maia Sandu.
Șefa statului a declarat că eliberarea cetățenilor moldoveni a fost posibilă în urma unui schimb de persoane, la solicitarea părții ruse. În cadrul acestuia, Chișinăul a predat două persoane: Popova Nina, cetățean al Federației Ruse, acuzată de acțiuni împotriva Republicii Moldova, dar și pe Alexandru Bălan, fost adjunct al directorului SIS, acuzat de trădare de patrie în interesul Belarusului.
„Alexandru Bălan a fost grațiat pentru a putea pleca în Belarus. Pentru țara noastră este un câștig care nu poate fi măsurat printr-o simplă ecuație matematică – noi am readus acasă doi cetățeni care lucrează pentru Republica Moldova renunțând, în schimb, la doi deținuți care au lucrat împotriva Republicii Moldova”, a precizat Maia Sandu.
Președinta Republicii Moldova a precizat că operațiunea a fost coordonată de SIS și a presupus negocieri complexe, desfășurate cu sprijinul Statelor Unite ale Americii, Poloniei și României.
„Îi mulțumesc Președintelui Trump pentru implicarea sa și a administrației SUA în succesul acestei acțiuni. Le mulțumesc tuturor partenerilor – din SUA, Polonia și România, pentru implicare la fiecare etapă a procesului și pentru sprijinul acordat autorităților noastre. Le sunt recunoscătoare tuturor instituțiilor noastre pentru profesionalism și cooperarea internațională realizată la cel mai înalt nivel care a făcut posibilă salvarea ofițerilor noștri”, a spus Maia Sandu.
Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) din Republica Moldova, a fost reținut pe 8 septembrie curent de către organele de drept din România. Acesta este acuzat că ar fi divulgat informații clasificate către reprezentanți ai serviciilor de informații din Belarus. În perioada 2024-2025, Bălan s-ar fi întâlnit de două ori la Budapesta, cu ofițeri ai KGB-ului din Belarus, pentru a primi instrucțiuni și plăți în schimbul informațiilor transmise.
Pe 24 aprilie, Bălan a fost extrădat în Republica Moldova pentru a executa o condamnare de un an și șase luni de închisoare, fiind găsit vinovat de autoritățile de la Chișinău de tentativă de divulgare a secretului de stat.
Agenția publică de știri Tass, o instituție media considerată a fi strict controlată de Kremlin, a publicat cu puțin timp în urmă momentul în care cei doi ofițeri SIS au fost eliberați.
























