Începând cu 1 ianuarie 2027, concediile de odihnă vor fi acordate și calculate în zile lucrătoare, în locul sistemului actual bazat pe zile calendaristice. Autoritățile au venit cu explicații pentru salariați, transmite moldpres.
Potrivit autorităților de resort, angajații nu vor pierde nici zile de odihnă, nici indemnizația aferentă concediului. În prezent, concediul anual minim este de 28 de zile calendaristice, echivalentul a aproximativ patru săptămâni sau 20 de zile lucrătoare. După intrarea în vigoare a noilor prevederi, salariații vor beneficia de un concediu anual minim de 22 de zile lucrătoare.

De asemenea, autoritățile precizează că indemnizația de concediu nu va fi diminuată. Acestea explică faptul că, deși numărul zilelor va fi exprimat diferit, valoarea totală a indemnizației va rămâne aceeași, întrucât o zi de concediu va echivala cu o zi de muncă plătită.

Totodată, toate concediile acumulate până la aplicarea reformei vor fi păstrate, iar angajații își vor putea valorifica în continuare zilele de odihnă rămase.

Noile reguli nu vor afecta nici concediile suplimentare acordate anumitor categorii de salariați. Vor continua să beneficieze de zile suplimentare de concediu părinții care au doi sau mai mulți copii cu vârsta de până la 14 ani, părinții copiilor cu dizabilități, angajații care lucrează în condiții vătămătoare, precum și salariații care au negociat astfel de beneficii prin contracte colective de muncă.




























