Rezultatele preliminare ale examenelor naționale de absolvire a gimnaziului au fost afișate astăzi, 25 iunie, în cele 385 de centre de examen din întreaga țară. La sesiunea din acest an au fost admiși peste 34.000 de candidați, care au susținut în total 95.454 de teste.
Lucrările au fost evaluate de cele cinci Comisii Republicane de Evaluare, formate din aproximativ 350 de profesori evaluatori.
Potrivit directoarei Agenției Naționale de Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, rezultatele înregistrate în 2026 sunt comparabile cu cele din anul precedent și se mențin la un nivel stabil.
Cei care nu sunt de acord cu rezultatele obținute pot depune cereri de contestație astăzi, 25 iunie, între orele 09:00 și 18:00, la centrul de examen unde au susținut probele. Contestațiile vor fi examinate în perioada 26 iunie – 2 iulie.
Rezultatele finale ale sesiunii de bază vor fi anunțate pe 3 iulie 2026.
Sesiunea suplimentară a examenelor naționale de absolvire a gimnaziului este programată pentru perioada 7–10 iulie 2026.
























