Autoritatea Națională de Integritate atenționează că 31 martie este data limită pentru depunerea declarațiilor de avere și interese personale anuale. Persoanele sunt obligate să depună declarația anuală prin intermediul serviciului electronic disponibil pe pagina web oficială a ANI, semnând-o în formă electronică, prin utilizarea semnăturii electronice în conformitate cu Legea nr. 133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii și intereselor personale.
Nerespectarea acestor prevederi legale specificate în art.23 alin. (9) – nedepunerea declarației de avere, precum și refuzul subiecților declarării de a depune declarația constituie temeiuri pentru încetarea mandatului său, a raporturilor sale de muncă ori de serviciu.



















