O persoană se zbate între viață și moarte, după ce a fost atacată cu cuțitul în urma unui conflict. Cazul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 00:20, în proximitatea unui cămin pentru elevi de pe strada Ștefan cel Mare, din orașul Fălești, susțin sursele PulsMedia.MD, apropiate anchetei.
Potrivit informațiilor preliminare, victima ar fi un bărbat în vârstă de 56 de ani, care activat în calitate de paznic al căminului. Acesta ar fi observat un individ care manifesta un comportament agresiv și inadecvat pe teritoriul căminului.
Dânsul i-ar fi solicitat să părăsească teritoriul, însă individul l-ar fi atacat cu un cuțit cu care i-a provocat o plagă în regiunea gâtului.
Victima a fost transportată în stare gravă la spitalul raional Fălești, fiind internar în secția de reanimare.
Totodată, oamenii legii l-au identificat și încătușat pe cuțitar, care s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 48 de ani. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe numele său a fost inițiată o cauză penală pentru tentativă de omor.
















