Un bărbat de 30 de ani a fost amendat cu 25 de mii de lei după ce a lovit în repetate rânduri cu lopata un câine de aproximativ 3–4 luni. Animalul a suferit fracturi și leziuni interne grave și a murit a doua zi.
Potrivit Procuraturii, incidentul a avut loc în noaptea de 21 iunie 2026, în curtea unui bloc din Fălești. În aceeași zi, bărbatul participase, împreună cu mai mulți locatari, la lucrări de curățenie în curtea blocului. Ulterior, acesta a rămas în curte cu un vecin, iar cei doi au discutat despre câinii fără stăpân din zonă.
Bărbatul i-ar fi spus vecinului că animalele, aduse și hrănite de o vecină, se urcau în căruciorul copilului său cu nevoi speciale, pe care îl ținea afară, și îl murdăreau. Acesta susține că îi comunicase anterior problema și vecinei, însă situația nu s-ar fi schimbat.
Mai târziu, în timpul nopții, bărbatul ar fi văzut un câine în apropierea căruciorului și l-ar fi lovit de mai multe ori cu o lopată. Animalul a suferit traumatisme grave și a murit în ziua următoare. Incidentul a fost observat de vecina bărbatului, care a apelat la 112 și a solicitat intervenția poliției.
În instanță, bărbatul și-a recunoscut vina. El a declarat că a lovit câinele pentru a-l îndepărta și că nu ar fi avut intenția să-l omoare sau să-i provoace suferințe. Totodată, acesta și-a exprimat regretul pentru cele întâmplate.
Instanța i-a aplicat o amendă de 500 de unități convenționale, echivalentul a 25 de mii de lei, în beneficiul statului.

























