Școala Profesională nr. 11 va fi reorganizată în Centrul multifuncțional de servicii sociale pentru persoane cu dizabilități, care va trece în subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Noua instituție va deveni funcțională de la 1 iulie 2027 și va putea oferi servicii pentru aproximativ 70 de beneficiari. Tinerii cu cerințe educaționale speciale care vor să învețe o meserie vor fi integrați în mai multe instituții de învățământ profesional tehnic, cu infrastructură și programe adaptate nevoilor lor. Decizia privind reorganizarea instituției a fost aprobată de Guvern.
Potrivit autorităților, cei 117 elevi înmatriculați în prezent la Școala Profesională nr. 11 vor continua să învețe în instituție și își vor putea finaliza studiile până la sfârșitul lunii iunie 2027. Începând cu admiterea din 2026, tinerii cu cerințe educaționale speciale (CES) și/sau dizabilități care vor să învețe o meserie vor putea urma programe de formare în mai multe instituții de învățământ profesional tehnic. Instituțiile în care vor fi admiși vor fi pregătite pentru a răspunde diferitor necesități ale elevilor, inclusiv prin adaptarea infrastructurii, procurarea tehnologiilor asistive și a materialelor didactice adaptate și pregătirea cadrelor didactice.
„Prin această decizie separăm mai clar două tipuri de sprijin de care au nevoie copiii și tinerii cu dizabilități. Cei care pot și vor să învețe o meserie trebuie să aibă acces la studii de calitate, alături de ceilalți elevi, în instituții pregătite să răspundă nevoilor lor. Iar persoanele care au nevoie de servicii sociale specializate vor putea beneficia de acestea într-un centru dedicat. Pentru noi este important ca niciun elev să nu rămână fără o opțiune de studii și fără sprijinul de care are nevoie”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Începând cu admiterea din 2026, absolvenții de gimnaziu cu CES și/sau dizabilități care vor să urmeze o meserie sunt fi ghidați către instituții și programe de formare profesională potrivite profilului, necesităților și potențialului individual.
Pentru ca integrarea elevilor să fie însoțită de condiții optime de studiu, pe parcursul anului 2026-2027 sunt făcute adaptări în instituțiile care îi vor primi.
Pentru elevii cu deficiențe de auz vor fi instalate, acolo unde este necesar, sisteme de tip buclă magnetică și va fi asigurată interpretarea în limbaj mimico-gestual. Pentru elevii cu deficiențe de vedere vor fi amenajate marcaje tactile și vor fi procurate tehnologii asistive, inclusiv cititoare de ecran, tastaturi specifice și materiale didactice adaptate.
Elevii cu dizabilități fizice și neuromotorii vor fi orientați către instituții în care pot fi instalate rampe și platforme elevatoare și poate fi adaptat mobilierul. Pentru tinerii cu dificultăți de învățare și tulburări de limbaj vor fi utilizate materiale didactice adaptate, metode vizuale și interactive și instrumente de comunicare augmentativă.
Totodată, cadrele didactice și specialiștii din instituțiile care vor primi acești elevi vor beneficia de formare pentru utilizarea tehnologiilor asistive, aplicarea metodelor de predare diferențiată și oferirea sprijinului psihopedagogic necesar.
Reorganizarea presupune și o utilizare diferită a celor două sedii în care activează în prezent Școala Profesională nr. 11. Blocul de studii de pe str. Fantalului 8 va trece în administrarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale și va fi utilizat pentru dezvoltarea serviciilor sociale pentru persoanele cu dizabilități.
Cel de-al doilea bloc, situat pe str. Mihail Kogălniceanu 83, va fi transmis Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică și va fi utilizat pentru extinderea serviciilor de evaluare, consiliere și suport educațional oferite copiilor și familiilor.

























