La Bălți, un nou lăcaș de cult a devenit, în mai puțin de trei ani, un loc de rugăciune pentru sute de credincioși. Paraclisul Episcopal, a cărui piatră de temelie a fost sfințită la 1 decembrie 2023, de Ziua Națională a României, și-a deschis ușile în primăvara acestui an.
„Toți ne strângem la Liturghie, la toate sărbătorile, unde părintele Dorian și părintele Vasile oficiază Sfinte Liturghii și slujbe frumoase. Pe zi ce trece, tot mai mulți enoriași vin la biserica noastră”, a spus o femeie.
Enoriașii spun că noua biserică românească este mai mult decât un spațiu de rugăciune.
„Având în vedere contextul societății de astăzi, anume în orașul Bălți, biserica românească este binevenită, este o oază de spiritualitate românească în care ne regăsim. E bine că adună lumea bună, intelectuală. Ajutorul din partea Guvernului României este esențial pentru menținerea acestei spiritualități și un model pentru tânăra generație.”
„Suntem în al treilea an de lucrări. Într-un an a fost ridicată, în altul a fost tencuită, s-a pus acoperișul și anul acesta s-a deschis. Cel mai mare ajutor e de la români, e de peste Prut. Noi acasă puțin ce putem face”, au adăugat credincioșii.
Până în prezent, Guvernul României a investit deja peste 550 de mii de euro în construcția și dotarea Paraclisului Episcopal din Bălți. În doar doi ani, au fost ridicate zidurile, construit acoperișul, montate geamurile și ușile, iar biserica a fost dotată cu sistem de încălzire.
„Am pornit cu sprijinul Mănăstiri Hadâmbu, când am pus temelia în 2023, iar în 2024-2025 am primit de la Guvernul României, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, două sprijine financiare. Am reușit tot ce vedeți acum”, a povestit Dorian Revenco, preot, protopop de Bălți și Sîngerei.
În curând, urmează instalarea catapetesmei, pentru care a fost obținut un nou sprijin financiar de la Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova în valoare de aproape 2 milioane de lei.
„Datorită Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), am reușit anul acesta să primim un sprijin financiar. Până în luna noiembrie, acest mobilier bisericesc va fi instalat. Nu va fi echipat cu icoane, dar va fi tot lemnul instalat în biserică”, a menționat Dorian Revenco.
Un alt proiect susținut de DRRM prevede amenajarea unui spațiu modular pentru activitățile parohiale. Valoarea lucrărilor se cifrează la aproape 500 de mii de lei.
„După experiența Centrului „Anastasis” care se află pe teritoriul nostru, în imediată apropiere de biserică, ne-am propus să avem și noi un spațiu modular echipat pentru activitățile parohiale, mai exact, pentru activitățile Paraclisului Episcopal”, a adăugat preotul.
Piatra de temelie a Paraclisului Episcopal fost pusă de actualul Mitropolit al Basarabiei, Înaltpreasfințitul Antonie, la împlinirea unui secol de la reînființarea Episcopiei de Bălți.
Proiectul „Promovarea României și a valorilor românești în nordul R. Moldova prin portalul de limba română – nordinfo.md” este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.
Conţinutul acestui material nu reprezintă poziţia oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

























