Un sector de 8,5 kilometri al drumului regional G63, care traversează satele Pietrosu, Măgura Nouă și Bursuceni, a fost modernizat pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație și a siguranței rutiere. Lucrările au inclus reparația carosabilului, consolidarea acostamentelor, amenajarea sistemelor de evacuare a apelor, repararea unui pod și construirea a șapte podețe tubulare. Valoarea contractului pentru lucrări este de peste 31,4 milioane de lei, bani alocați din Fondul Rutier.
Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor, sectorul de drum renovat este amplasat pe drumul regional G63 R17 – Fălești – Bocani – Coșcodeni – M5, între km 16,500 și 25,000.
„Totodată, au fost implementate măsuri pentru sporirea siguranței rutiere, precum instalarea indicatoarelor rutiere, montarea a 290 de stâlpi de ghidare și a 32 de metri liniari de parapet, inclusiv aplicarea marcajului rutier pe o suprafață de 595 m²”, precizează Administrația de Stat a Drumurilor.

























