În contextul temperaturilor ridicate prognozate pentru 5 și 6 august, în municipiul Bălți a fost amenajat un punct de prim ajutor pe timp de caniculă.
Acesta este amplasat în fața Palatului Municipal de Cultură, pe strada Fiodor Dostoievski nr. 24, și va funcționa zilnic între orele 10.00 și 18.00.
Potrivit Primăriei Bălți, punctul este instalat de Direcția Situații Excepționale, iar asistența medicală va fi acordată de personalul IMSP „Centrul Medicilor de Familie municipal Bălți”.
Persoanele care se vor adresa la cort vor putea primi apă potabilă, asistență medicală de primă necesitate și se vor putea adăposti de temperaturile ridicate.
Totodată, locuitorii sunt îndemnați să evite expunerea la soare și efortul fizic în intervalul orelor 11.00–18.00, să consume suficiente lichide, să poarte haine lejere și să nu lase copii, persoane în vârstă sau animale de companie în autoturisme parcate.

























