Schimbarea guvernării din Ungaria ar putea avea un impact asupra poziției față de extinderea Uniunii Europene, inclusiv asupra procesului de aderare al Republicii Moldova, a declarat în această seară vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, în cadrul unei emisiuni, informează moldpres.
Oficialul a subliniat că relațiile bilaterale dintre Chișinău și Budapesta au fost constructive, indiferent de forțele politice de la putere.
„Administrația de la Budapesta nu a avut niciodată dificultăți în relația cu Republica Moldova. Dimpotrivă, am avut relații solide, indiferent de schimbările politice”, a afirmat Mihai Popșoi în cadrul emisiunii Rezoomat de la Realitatea TV.
În același timp, vicepremierul a exprimat speranța că noul context politic ar putea influența pozițiile anterioare privind blocarea unor decizii la nivel european.
„Schimbarea de guvern va avea un impact asupra acelui veto sau sperăm să aibă un impact asupra acelui veto”, a spus Popșoi.
Referindu-se la procesul de integrare europeană, șeful diplomației a menționat că Republica Moldova continuă pregătirile, chiar și în lipsa unei decizii formale de deschidere a negocierilor.
„Noi deja facem lucrul de parcă am avea această undă verde, pentru a putea trece rapid la etapele ulterioare”, a declarat acesta.
Potrivit lui Popșoi, Comisia Europeană a evaluat pozitiv progresele Chișinăului, menționând că Republica Moldova a înregistrat cele mai mari avansuri dintre statele candidate în ultimul an. Oficialul a evidențiat progrese semnificative în domenii precum politica externă și securitatea energetică.
Totodată, vicepremierul a respins ideea unei scăderi a interesului partenerilor europeni, anunțând organizarea unui eveniment de amploare la Chișinău.
„În următoarele săptămâni vom găzdui reuniunea ministerială a Consiliului Europei, la care vor participa miniștri din majoritatea statelor membre”, a precizat Mihai Popșoi.
În ceea ce privește retrogradarea Republicii Moldova în clasamentele internaționale privind democrația, oficialul a declarat că autoritățile vor analiza cauzele și vor continua reformele.
„Este responsabilitatea noastră să îmbunătățim acest rating prin consolidarea instituțiilor democratice și a statului de drept”, a spus Popșoi.
Republica Moldova a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană la 3 martie 2022, iar la 23 iunie 2022 a obținut statutul de țară candidată, cu recomandarea continuării reformelor. În noiembrie 2023, evaluările europene au confirmat progresele Moldovei și au recomandat deschiderea negocierilor de aderare, decizie aprobată de liderii UE în decembrie 2023. Pe 25 iunie 2024 au început oficial negocierile de aderare.
În septembrie 2025, Republica Moldova a încheiat screeningul bilateral cu UE – etapă care analizează compatibilitatea legislației naționale cu acquis-ul european. La mijlocul lunii decembrie 2025, țara noastră a demarat discuțiile tehnice pe primele capitole de negocieri. Autoritățile de la Chișinău au subliniat că această etapă marchează o fază crucială a negocierilor de aderare, care va sta la baza progreselor viitoare în procesul de integrare a Republicii Moldova în UE.
























