Descoperire macabră într-un apartament din sectorul Botanica al capitalei. Două femei au fost găsite fără suflare, prezentând multiple plăgi provocate cu un obiect ascuțit. Un bărbat de 37 de ani este principalul suspect și a fost reținut pentru 72 de ore.
Potrivit oamenilor legii, un bărbat de 37 de ani, locatar al aceluiași bloc, s-ar fi deplasat la ușa apartamentului unde locuiau victimele, iar în momentul în care i s-a deschis, acesta le-ar fi atacat cu un obiect ascuțit.
„Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală, iar suspectul a fost reținut pentru 72 de ore. Din verificările efectuate, s-a stabilit că bărbatul a fost recent externat dintr-o instituție medicală cu profil psihiatric”, precizează Poliția R. Moldova.
Oamenii legii continuă acțiunile procesual-penale pentru a stabili toate circumstanțele tragediei și pentru a dispune măsurile legale care se impun.


















