Chiar de Ziua Culturii Naționale, muzica a adunat oameni, emoții și dor de casă. Campania „Hai acasă de Crăciun”, inițiată de Ministerul Culturii și Guvernul Republicii Moldova, a ajuns la Bălți, unde artiștii au adus spiritul sărbătorilor mai aproape de public.
„Sunt extrem de fericită pentru faptul că am avut posibilitatea de a cânta cu orchestra pe această scenă. Sunt bucuroasă că sunt organizate așa evenimente frumoase”, a povestit Polina Ignatenco, interpretă.
Pentru tinerii artiști, concertul a fost mai mult decât o prestație scenică – a fost o reîntoarcere simbolică acasă.
„Încercăm să le aducem oamenilor din întreaga țară muzica bună. Eu, care vin de la nord, mă bucur să revin alături de oamenii mei”, a mărturisit Ștefan Albu, interpret.
Campania „Hai acasă de Crăciun” se află la a doua ediție.
„Teatrul Național, pentru prima dată, este gazda concertului de iarnă „Hai acasă de Crăciun”, organizat de Ministerul Culturii, care colindă prin țară, din decembrie până în ianuarie”, a menționat Ina Ilașciuc, directoarea Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Bălți.
„Avem piese de Crăciun, piese retro, dar și cover-uri internaționale. E un program destul de variat”, a adăugat Andriano, Marian, dirijor Moldovan National Youth Orchestra.
În cadrul campaniei, peste 40 de concerte și spectacole au fost organizate în localitățile din țară, dar și în diaspora.
„Îi așteptăm și vrem să vină mai des acasă cu astfel de concerte și spectacole. Doar emoții pozitive pentru că ai tăi sunt deosebiți.”
„Foarte frumos, mi-au creat emoții extraordinare. Mi-a plăcut băiatul care a cântat „Prima dragoste-a mea”. Mi-a creat o stare de bine, de plăcere.”
„Mi-a plăcut foarte mult, m-au dus cu gândul acasă, în copilărie. Emoții foarte pozitive”, au spus spectatorii.


















