Candidatul independent Serghei Bulicanu a fost ales primar al comunei Boldurești, raionul Nisporeni, în urma turului doi repetat al alegerilor locale. Potrivit datelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală, el a fost votat de 610 dintre cei 691 de alegători care s-au prezentat la urne. Bulicanu a fost unicul candidat rămas în cursă, după excluderea contracandidatului Nicanor Ciochină, transmite IPN.
La închiderea celor trei secții de votare, prezența la urne a fost de 23,84%, fiind înregistrați 691 de alegători. Potrivit legislației, scrutinul este valid indiferent de rata participării, iar un candidat este declarat ales dacă întrunește cel puțin jumătate din voturile exprimate.
Votarea repetată a fost organizată în baza hotărârii CEC, după ce instanța de judecată a anulat rezultatul scrutinului precedent, câștigat de Nicanor Ciochină pe 1 iunie.
Cu două zile înainte de alegeri, pe 18 iulie, CEC a anulat înregistrarea lui Nicanor Ciochină în cursa pentru funcția de primar al comunei Boldurești. Decizia a fost luată în urma examinării unei contestații depuse de Serghei Bulicanu. CEC a constatat că Ciochină a folosit resurse administrative pentru a-și promova candidatura în timpul campaniei electorale, practică interzisă de legislație.

















