Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) a decis să susțină Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) în alegerile parlamentare din 28 septembrie și nu va figura pe buletinul de vot. Anunțul a fost făcut de liderul formațiunii, Dinu Plîngău, care a precizat că decizia a fost luată „după consultări temeinice cu toți primarii și consilierii raionali și locali”.
„Decizia nu a fost una simplă, dar necesară. Ne dorim o Moldovă Europeană și nu putem permite ca votul proeuropean să fie fărâmițat, iar de supărările absolut justificate ale oamenilor să profite oligarhii fugari și inginerii de război de la Kremlin”, a declarat Plîngău.
Potrivit acestuia, Platforma DA a ales să nu riște fragmentarea electoratului pro-european, chiar dacă într-o situație politică normală formațiunea și-ar fi dorit să participe cu o listă proprie:
„Nimeni din Platforma DA nu a dorit să-și asume riscul de a lua câteva procente în alegeri care ar putea lipsi majoritatea proeuropeană de șansa de a guverna. Sperăm ca acest gest să fie apreciat la timpul potrivit de toți cetățenii care își doresc o Moldovă Europeană”.



















