Premierul Dorin Recean a participat la evenimentul aniversar organizat de Centrul Comunitar Evreiesc KEDEM, care a sărbătorit 20 de ani de activitate. Cu această ocazie, din partea președintei Maia Sandu, șeful Executivului a transmis Centrului Ordinul de Onoare, în semn de apreciere pentru contribuția adusă la educație, solidaritate și promovarea diversității culturale.
„Mă bucur că promovați tradițiile evreiești și astfel contribuiți direct la diversitatea etnoculturală a Republicii Moldova, una din cele mai mari bogății ale statului nostru. KEDEM nu este doar un centru, ci un adevărat simbol al unității și al dialogului între culturile noastre. Acest spațiu a fost și rămâne un pilon al educației, solidarității și păcii, contribuind la consolidarea identității evreiești și la promovarea tinerelor talente. Și îmi doresc sincer ca toate comunitățile etnice și lingvistice din țara noastră să vă preia exemplul”, a spus prim-ministrul.
Fondat în 2005, KEDEM Jacobs JCC este cel mai mare centru etnocultural evreiesc din Republica Moldova, cu o activitate vastă în patru domenii-cheie: tineret, voluntariat, educație și organizarea de evenimente. În prezent, Centrul oferă cursuri de limbi străine (engleză, ebraică, română), social media management, programare, 3D design, precum și activități sportive pentru copii și adolescenți.
KEDEM găzduiește și unul dintre cele mai active centre de voluntariat din țară – Centrul Republican de Voluntariat. Cu sprijin internațional, a fost restaurată și una dintre cele mai vechi sinagogi din Chișinău – Lemnăria, construită în anul 1835.
La eveniment a participat și fondatorul Centrului, filantropul american Irwin Jacobs, aflat pentru prima dată în Moldova după 13 ani.
De-a lungul celor două decenii, KEDEM a organizat peste 1300 de evenimente culturale și sociale, atrăgând circa 100 de mii de participanți, și a implementat sute de programe pentru tineret și voluntariat. Autoritățile au încurajat Centrul să-și continue activitatea dedicată comunității evreiești și întregii societăți moldovenești.
























