Pe 25 decembrie, creştinii din întreaga lume sărbătoresc Naşterea Domnului. Colindele de bucurie, Sfânta Liturghie, cadourile frumos împachetate şi mâncărurile alese sunt caracteristicile acestei sărbători.
Muzeul de Artă al Universităţii din Loyola a organizat o colecţie de scene ale Naşterii Domnului, celebre în întreaga lume occidentală în preajma Crăciunului. Naşterea Pruncului Iisus, reprezentată vizual de către aceste scene, are istoria sa unică. Cele mai multe personaje ale scenelor de Crăciun sunt din Evangheliile lui Matei şi Luca: Iisus, Maria, Iosif, îngerii, păstorii, magii. Există însă şi amănunte din Evangheliile apocrife, care vorbesc despre originile şi vremurile lui Iisus, relatează Agerpres.
Aceste istorii populare nu au fost niciodată recunoscute de Biserică, deoarece au fost scrise mai târziu, cu cel puţin 100 de ani după cele patru Evanghelii canonice. Unele dintre ele sunt însă foarte importante pentru istoria Naşterii Domnului. Dintre acestea, „Protevangelium Jacobi”, scrisă în secolul al 3-lea, conţine istorisiri despre copilăria lui Iisus, a Maicii Domnului etc.
Astfel, relatarea Intrării în Templu a Maicii Domnului se găseşte în această carte. Apoi Evanghelia Mariei, o scriere apocrifă şi mai târzie, în care se vorbeşte despre animalele care L-au încălzit pe Iisus în staulul vitelor. Devoţiunea pentru copilăria lui Iisus, aşa cum este întâlnită în lumea occidentală, a fost inspirată de Francisc de Assisi, în 1223, când a cerut papei Honorius al III-lea permisiunea pentru o cinstire specială a Pruncului Iisus. Primind permisiunea, Francisc a construit un staul într-o peşteră în afara oraşului Assisi, folosind un bebeluş de lemn, două animale vii, pentru a vizualiza pentru creştini simplitatea naşterii lui Dumnezeu. Astăzi, Scena Naşterii Domnului a devenit prezentă în toate Bisericile din Occident, fiind un simbol teologic important al creştinătăţii apusene.
Împodobirea bradului
Un alt obicei specific Căciunului este împodobirea bradului, care se pare că îşi trage originile de la popoarele germanice. Tradiţia s-a răspândit în restul Europei şi apoi în toată lumea după Primul Război Mondial. Între podoabele bradului, bomboanele de pom, globurile şi ghirlandele au devenit clasice. În vârful pomului se pune un înger sau o stea, pentru a aminti îngerii, respectiv steaua care i-a călăuzit pe cei trei magi. De regulă, pomul de Crăciun se împodobeşte în ajun, pe 24 decembrie.
Tot tradiţional, bradul ar trebui despodobit şi scos din casă de Bobotează, dar în general se păstrează până mai târziu. De notat că, în tradiţia românească, se împodobeşte un brad şi la nunţi şi la moartea tinerilor, obicei care există încă din vremea dacilor. Bradul împodobit se numeşte „Pomul vieţii” şi se regăseşte ca motiv grafic în arta populară.
Crăciunul este sărbătorit diferit în ţările lumii, dar peste tot există câteva „straturi”: reuniunea familială, sărbătoarea comunitară (colindele), cea public-edilitară (târgurile, spectacolele dedicate, împodobirea localităţilor) şi, peste toate, Vestea Minunată, sărbătoarea creştină a Naşterii Domnului.
În multiplele ei variante şi în toate dimensiunile sale, sărbătoarea Crăciunului este un moment unic al anului, aşa după cum punctul său de pornire a fost unic în istoria umanităţii, momentul în care „Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat din Duhul Sfânt şi de la Fecioara Maria, şi S-a făcut om”. Din acea clipă se măsoară anii.
