Un șofer de 29 de ani a decedat, iar alte patru persoane au fost transportate la spital, în urma unui grav accident la Ștefan Vodă. Accidentul a avut loc aseară, la miezul nopții.
Conform informațiilor preliminare, o Skoda condusă de un bărbat de 29 de ani, a ieșit pe contrasens și s-a tamponat cu un microbuz de marca Opel, la volanul căruia se afla un bărbat de 61 de ani.
În urma impactului, șoferul Skodei a decedat pe loc, iar conducătorul din Opel și alți patru pasageri cu vârste cuprinse între 43 și 52 de ani, toți cetățeni străini, au fost transportați la spital cu diverse traumatisme.
Poliția urmează să stabilească circumstanțele exacte ale accidentului.



















