Doar în prima zi de la lansarea platformei compensatii.gov.md, peste 50 de mii de solicitări au ajuns deja în sistemul pentru obținerea compensațiilor.
Potrivit ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, valoarea indemnizațiilor vor fi identificate în urma verificărilor de la FISC, iar cei favorizați vor fi, în primul rând, familiile cu copii mici, dar și persoanele cu dizabilități.
Ministerul îndeamnă cetățenii să evite cozile de la ghișeurile asistenților sociali, întrucât cererile pot fi depuse până pe 28 noiembrie 2024.
























