RO | RU

VIDEO // România, principalul partener al R. Moldova. Dragoș Galbur: „Investițiile sunt palpabile, concrete, durabile”

Nata Tocarciuc de Nata Tocarciuc • 30.09.2026 • 12:27 • Politic
VIDEO // România, principalul partener al R. Moldova. Dragoș Galbur: „Investițiile sunt palpabile, concrete, durabile”

România rămâne principalul partener comercial al Republicii Moldova în Uniunea Europeană, iar investițiile românești în infrastructură și instituții publice sunt vizibile în tot mai multe localități din țară. Asta susține Dragoș Galbur, liderul Partidului Național Moldovenesc, într-un interviu pentru NordInfo, în care a vorbit despre relațiile economice dintre cele două state, despre sprijinul financiar oferit de București și despre securitatea investițiilor.

Potrivit politicianului, datele privind exporturile Republicii Moldova arată o diferență semnificativă între România și celelalte state ale Uniunii Europene.

„Dacă ne uităm la cifre, cel puțin pentru anul trecut, vedem că exporturile R. Moldova, dintre toate statele Uniunii Europene, cele mai multe sunt în România. În primul semestru al anului 2026, pe primul loc tot e România, detașat față de locul doi și următoarele locuri”, a declarat acesta.

Investiții care se văd în școli și grădinițe

În opinia lui Dragoș Galbur, contribuția României la dezvoltarea Republicii Moldova nu este suficient de cunoscută în rândul oamenilor, în special în localitățile din afara capitalei.

Acesta susține că sprijinul financiar acordat de România se regăsește inclusiv în școli și grădinițe, unde au fost realizate lucrări de modernizare și dotare.

„România face investiții în instituțiile de învățământ școlare, preșcolare. Cred că nu s-a comunicat suficient. Aici nu mă refer neapărat la presă, ci la discuțiile cu oamenii prin sate, orașe, raioane, să se explice că elevii beneficiază de încălzire, geamuri, izolare termică, mobilier modern, transport școlar, totul datorită statului român”, a spus Dragoș Galbur.

El consideră că rezultatele acestor proiecte sunt ușor de observat de către beneficiari, deoarece banii sunt transformați în infrastructură și servicii care rămân în comunități.

80 de milioane de euro, sub formă de granturi

Un alt argument invocat de politician ține de volumul finanțărilor acordate de România. Potrivit datelor oficiale la care spune că a avut acces recent, în 2025 România ar fi investit în Republica Moldova aproximativ 80 de milioane de euro.

„Acestea nu sunt împrumuturi, ci granturi, proiecte. Astfel, România se află pe locul doi printre investitorii din Moldova. Pe primul loc, dacă nu greșesc, este Germania”, a declarat acesta.

Dragoș Galbur face însă o distincție între modul în care sunt utilizate fondurile provenite din diferite state europene. El afirmă că o parte importantă a finanțărilor germane este destinată proiectelor de consultanță și expertiză, în timp ce în cazul României accentul ar fi pus pe proiecte de infrastructură și dotări.

„Germania oferă bani pentru proiecte de consultanță, unde își trimit experți, iar banii se repatriază. Pe când statul român investește în lucruri palpabile, concrete, durabile, de care beneficiem toți cetățenii R. Moldova, și la Bălți, și la Comrat. Mai nou, am văzut în ultimul proiect de la (DRRM) Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova că beneficiază și copiii din stânga Nistrului. Deci, se beneficiază indiferent de viziunile politice, apartenență etnică, adică beneficiază toată lumea”, a mai spus intervievatul.

Investițiile și securitatea, două lucruri legate

În același timp, Dragoș Galbur atrage atenția că dezvoltarea relațiilor economice și atragerea unor investiții mai mari nu pot fi separate de securitatea Republicii Moldova.

Potrivit lui, pentru proiectele de amploare este nevoie și de garanții că infrastructura și investițiile vor fi protejate.

„Pentru investițiile mult mai mari, dacă vorbim despre România și alte state europene, este și o chestiune de securitate. Atât timp cât nu vom investi în securitatea națională mult mai mult decât până acum, atât timp nu putem garanta securitatea investițiilor masive, inclusiv pentru cele din România”, a conchis Dragoș Galbur.

 

Citește și