RO | RU

Maia Sandu, la Summitul CPE de la Dublin: „Am discutat despre următorii pași în aderarea țării la UE”

Nicolai Coșeru de Nicolai Coșeru • 13.11.2026 • 09:46 • Politic
Maia Sandu, la Summitul CPE de la Dublin: „Am discutat despre următorii pași în aderarea țării la UE”

Următorii pași privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană au fost discutați la Summitul Comunității Politice Europene, desfășurat la Dublin, Irlanda. Țara noastră a fost reprezentată de președinta Maia Sandu care a subliniat că la reuniunea din capitala Irlandei s-a pus în discuțier securitatea regională, impactul instabilității geopolitice asupra prețurilor la energie și consolidarea rezilienței țării, scrie moldpres.

„Azi, la Summitul Comunității Politice Europene de la Dublin, am discutat despre securitatea regiunii noastre, despre impactul instabilității geopolitice asupra prețurilor la energie, despre întărirea rezilienței Moldovei și despre următorii pași în aderarea țării noastre la Uniunea Europeană”, a declarat Maia Sandu.

Șefa statului a mulțumit partenerilor pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova, subliniind importanța solidarității și cooperării în depășirea provocărilor.

„Cu parteneri de nădejde alături, Moldova depășește perioadele grele și își construiește, pas cu pas, viitorul în Uniunea Europeană”, a transmis președinta.

La Dublin s-a desfășurat joi, 12 noiembrie, cel de-al nouălea Summit al Comunității Politice Europene, la care au participat lideri din aproximativ 50 de țări europene, alături de reprezentanți ai instituțiilor europene și internaționale. Reuniunea, găzduită de prim-ministrul Irlandei, Micheál Martin, și coprezidată de președintele Consiliului European, António Costa, a avut genericul „O Europă puternică, sigură și conectată”.

Agenda a inclus consolidarea competitivității economice a Europei, promovarea inovării și a conectivității, asigurarea unor prețuri accesibile la energie, susținerea Ucrainei în contextul războiului declanșat de Rusia, precum și combaterea amenințărilor hibride și a tentativelor de subminare a democrației. Programul a cuprins o sesiune plenară de deschidere, discuții la mese rotunde, întrevederi bilaterale și o sesiune plenară de încheiere.

 

Citește și