Trei persoane au ajuns la spital în stare gravă în urma unui accident rutier produs în această seară pe strada Decebal 134 A din municipiul Bălți. Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat de 31 de ani, aflat la volanul unui automobil Kia Optima și care nu deține permis de conducere, în timpul efectuării unui viraj la stânga, ar fi ignorat marcajul rutier cu linie dublă continuă și ar fi pătruns pe contrasens, tamponând lateral un Mitsubishi Outlander, condus de un bărbat de 68 de ani.
Potrivit oamenilor legii, accidentul s-a produs în jurul orei 16:50. Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool în aerul expirat.
„În urma impactului, trei persoane au fost traumatizate. Este vorbe de șoferul automobilului Kia Optima, un copil în vârstă de 7 ani, aflat în același automobil, dar și șoferul automobilului Mitsubishi Outlander. Toate cele trei persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale”, a precizat Eugenia Molceanov, ofițera de presă a IP Bălți
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.