RO | RU

Un avion privat s-a prăbușit în Florida! Nicio persoană de la bord nu a supraviețuit

Ecaterina Moroșanu de Ecaterina Moroșanu • 02.11.2026 • 15:31 • Externe
Un avion privat s-a prăbușit în Florida! Nicio persoană de la bord nu a supraviețuit

Un avion privat de tip Learjet 60, cu nouă persoane la bord, s-a prăbușit duminică după-amiază într-un cartier rezidențial din Florida, în apropiere de Palm Beach. Toți cei aflați în avion au murit. Aeronava decolase din Austin, Texas, și se îndrepta spre Bahamas. În urma impactului, șoseaua a fost grav avariată, iar în asfalt s-a format un crater, scrie realitatea.md. 

Administrația Federală a Aviației (FAA) și Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor (NTSB) au deschis o anchetă.

Cu puțin timp înainte ca piloții să piardă controlul, aceștia au raportat turbulențe, depunere de gheață și precipitații. Au apucat doar să solicite creșterea altitudinii la care zboară de la 11 la 13 km deasupra nivelului mării.

Imediat după, avionul a întrat în picaj și s-a înclinat pe o parte înainte de a se lovi violent de sol. Peste 600 de oameni au fost evacuați din cartierul rezidențial dar nu au fost raportate alte victime.

Ron deSantis, guvernator Florida:

„Acesta a fost un accident aviatic catastrofal. S-a prăbușit precum o rachetă. A lăsat în urmă un crater uriaș pe marginea drumului. Nu avem informații despre alți oameni aflați la sol care să fi fost uciși sau răniți ca urmare a resturilor împrăștiate, în afară de oamenii aflați în avion care au fost uciși. Dar resturile avionului s-au împrăștiat pe o distanță semnificativă”.

Convorbirea dintre turnul de control și piloții avionului a fost făcută publică. În timpul discuției, piloții sunt îngrijorați cu privire la condițiile meteo și turbulențe și solicită informații pentru a obține o rută de zbor mai bună.

Accidentul este al doilea cel mai grav produs în Statele Unite în acest an, potrivit datelor Consiliului Național pentru Siguranța Transporturilor (NTSB). În luna iunie, un accident aviatic produs în Butler, Missouri, s-a soldat cu 12 morți.

Locul prăbușirii se află la aproximativ patru mile sud de aeroportul din West Palm Beach, redenumit la începutul acestui an în onoarea președintelui Donald Trump.

Trump se afla duminică în West Palm Beach, însă a plecat de pe aeroport la bordul aeronavei Air Force One cu puțin mai mult de o oră înainte de producerea accidentului. În zonă se înregistrau furtuni izolate în momentul prăbușirii. Cu câteva minute înainte de a începe coborârea, avionul traversase o celulă furtunoasă mai puternică.

Deocamdată, nu este clar dacă fenomenele meteorologice au contribuit la producerea accidentului.

Citește și