Amintim că, pe teritoriul Greciei sunt înregistrați oficial peste 7400 de cetățeni moldoveni.
Procesul de aderare la UE, discutat de Dorin Recean cu reprezentanții diasporei din Grecia
Programele de susținere a revenirii diasporei acasă, dezvoltarea economică a țării, consolidarea eforturilor în procesul de aderare la Uniunea Europeană s-au numărat printre subiectele discutate, aseară, de către prim-ministrul Dorin Recean cu mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova, stabiliți în Grecia. Șeful Executivului a apreciat interesul participanților pentru situația din țara noastră și susținerea parcursului european.
„Am discutat despre cum construim o Moldovă europeană, dezvoltată și modernă pentru cetățenii noștri, despre sistemul educațional, cel medical și despre reformele pe care trebuie să le implementăm, pentru a asigura condiții bune de trai tuturor cetățenilor”, a declarat Dorin Recean.
Potrivit unui comunicat al Executivului, Dorin Recean și-a exprimat recunoștința pentru promovarea tradițiilor și valorilor naționale și i-a conferit fondatoarei și dirijoarei corului diasporei din Republica Elenă „Dor de Doină”, Dina Izbișciuc-Șova, diploma de onoare a Guvernului.
Amintim că, pe teritoriul Greciei sunt înregistrați oficial peste 7400 de cetățeni moldoveni.
Amintim că, pe teritoriul Greciei sunt înregistrați oficial peste 7400 de cetățeni moldoveni.
Citește și
Două automobile au fost cuprinse de flăcări la Cahul
13.10.2026 • Social
Peste 100 articole din fontă nedeclarate, depistate într-un lot de mărfuri la postul vamal Bălți
13.10.2026 • Social
Peste 2000 de euro pentru facilitarea obținerii permiselor de conducere. Un bărbat din Bălți, denunțat la CNA
13.10.2026 • Social