RO | RU

Procesul de aderare la UE, discutat de Dorin Recean cu reprezentanții diasporei din Grecia

Nicolai Coșeru de Nicolai Coșeru • 02.07.2024 • 11:21 • Social
Procesul de aderare la UE, discutat de Dorin Recean cu reprezentanții diasporei din Grecia
Programele de susținere a revenirii diasporei acasă, dezvoltarea economică a țării, consolidarea eforturilor în procesul de aderare la Uniunea Europeană s-au numărat printre subiectele discutate, aseară, de către prim-ministrul Dorin Recean cu mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova, stabiliți în Grecia. Șeful Executivului a apreciat interesul participanților pentru situația din țara noastră și susținerea parcursului european.  „Am discutat despre cum construim o Moldovă europeană, dezvoltată și modernă pentru cetățenii noștri, despre sistemul educațional, cel medical și despre reformele pe care trebuie să le implementăm, pentru a asigura condiții bune de trai tuturor cetățenilor”, a declarat Dorin Recean. Potrivit unui comunicat al Executivului, Dorin Recean și-a exprimat recunoștința pentru promovarea tradițiilor și valorilor naționale și i-a conferit fondatoarei și dirijoarei corului diasporei din Republica Elenă „Dor de Doină”, Dina Izbișciuc-Șova, diploma de onoare a Guvernului. Amintim că, pe teritoriul Greciei sunt înregistrați oficial peste 7400 de cetățeni moldoveni.

Citește și