Republica Moldova urmează să negocieze cu Banca Mondială un împrumut de 50 de milioane de dolari pentru renovarea energetică a clădirilor publice. Finanțarea va fi completată de un grant de 2 milioane de dolari, iar proiectul urmărește reducerea consumului de energie și reinvestirea economiilor obținute în noi măsuri de eficiență energetică.
Guvernul a aprobat proiectul hotărârii privind inițierea negocierilor pentru proiectul „Mecanismul de Eficiență Energetică Revolving din Moldova” (MEERM). Condițiile finanțării vor fi stabilite în cadrul negocierilor cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), parte a Grupului Băncii Mondiale.
Cea mai mare parte a finanțării va fi destinată renovării energetice a clădirilor publice, inclusiv prin integrarea surselor regenerabile de energie. Proiectul mai prevede asistență tehnică și dezvoltarea capacităților instituționale ale Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED), care va asigura implementarea acestuia.
„Cheltuim de până la trei ori mai multă energie decât alte țări pentru încălzirea unui metru pătrat de spațiu nu pentru că prețurile la resurse energetice sunt mai mari, ci pentru că nu am acordat atenția cuvenită eficienței energetice. Experiența altor țări ce au implementat programe de tip ESCO arată că investițiile pot fi recuperate în câțiva ani din economiile la energie, iar banii reinvestiți în reparația altor clădiri”, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu.
Un element central al proiectului este mecanismul revolving: economiile realizate de instituțiile beneficiare la facturile pentru energie vor permite recuperarea investițiilor și direcționarea resurselor către alte proiecte de eficiență energetică. Banii din economiile la facturile pentru resursele energetice vor fi direcționați către un fond special creat de CNED și reinvestiți în alte proiecte similare.
Mecanismul ESCO (Energy Service Company) reprezintă un model de finanțare prin care costurile de renovare energetică a unei clădiri sunt suportate de compania privată, iar beneficiarul plătește lucrările din economiile realizate la facturi o anumită perioadă de timp.
Potrivit estimărilor, proiectul ar urma să genereze economii de energie de cel puțin 20% în fiecare clădire renovată și să contribuie la reducerea emisiilor de CO₂ cu aproximativ 6.500 de tone anual. Circa 60.000 de persoane ar urma să beneficieze de condiții îmbunătățite în clădirile modernizate.