Problema apei în R. Moldova devine tot mai mare. Astăzi, premierul Vasile Tofan a discutat cu autoritățile responsabili diferite scenarii, iar șefa statului a venit cu un avertisment. Maia Sandu a scris că nivelul apei în lacul de acumulare Novodnistrovsk a scăzut cu peste 10 metri și a ajuns la un prag critic. Datele Ministerului Mediului arată că nivelul lacului este de aproximativ 111 metri, față de circa 121,5 metri în condiții normale.
Șefa statului susține că în unele localități din Ucraina apa este deja furnizată conform unui grafic, din cauza nivelului redus al Nistrului.
Situația este dificilă și pe Prut. Debitul evacuat din lacul de acumulare Costești-Stânca a fost redus la 14 m³/s. Până la nivelul la care apa nu va mai putea fi evacuată prin sistemul hidrotehnic au rămas doar 72 de centimetri. Prutul reprezintă principala sursă de apă pentru unele localități din raioanele Glodeni, Fălești, Leova, Ungheni, Cahul și Cantemir.
„Guvernul, împreună cu primăriile și instituțiile responsabile din domeniu, trebuie să găsească soluții comune pentru a preveni o criză. Să facă toate lucrările necesare la stațiile de captare, să identifice și să pregătească pentru utilizare sursele alternative de apă. Acum avem cu toții o singură responsabilitate: să le asigurăm oamenilor apă la robinet.
Pe termen mediu și lung, trebuie să ne pregătim pentru o realitate în care perioadele de secetă vor fi mai frecvente, iar apa va deveni o resursă tot mai greu de asigurat. Asta înseamnă să adaptăm infrastructura de captare a apei la noile realități și să reutilizăm apa acolo unde este posibil, să investim în rezerve, să reducem pierderile din rețele și să folosim mai eficient fiecare metru cub de apă. Dar înseamnă și să avem grijă de natură. Pădurile ajută solul să păstreze apa, reduc eroziunea și contribuie la refacerea rezervelor de apă. Împreună trebuie să continuăm împădurirea țării, să protejăm pădurile existente, să refacem zonele umede și ecosistemele din preajma râurilor. Să avem mai multă grijă de bazinele Nistrului și Prutului, precum și de râurile mai mici, pentru că de acestea depinde apa noastră.
Problema apei nu se rezolvă într-un an și nici printr-o singură măsură. Acum e urgent să acționăm pentru a rezolva situația actuală, dar în același timp trebuie să construim un sistem care să poată asigura oamenii cu apă și peste 10, 20 sau 30 de ani”, a menționat Maia Sandu.