În adâncurile apelor arctice din apropierea îndepărtatului arhipelag Svalbard, aliații NATO au surprins în această primăvară submarine rusești care se antrenau pentru a folosi o armă secretă concepută să dezactiveze cablurile submarine critice, fără să lase urme, transmite hotnews.
Operațiunea clandestină rusă, descrisă pentru Reuters de doi oficiali occidentali, a fost desfășurată de GUGI, direcția rusă responsabilă de război subacvatic. Aceasta a folosit submersibile de mare adâncime pentru a simula desfășurarea unei tehnologii sofisticate și distructive.
Cei doi oficiali afirmă că o operațiune comună la care au participat Marea Britanie, Norvegia și Statele Unite a urmărit și confruntat pe mare navele rusești și că navele au fost împiedicate să-și finalizeze exercițiul. În cele din urmă, au părăsit zona, potrivit surselor care au cerut protecția anonimatului pentru a putea vorbi liber despre situație.
Marea Britanie și Norvegia au dezvăluit în aprilie că descoperiseră o operațiune rusă clandestină în apele arctice. Însă descoperirea noii arme, locul în care s-a desfășurat operațiunea și implicarea Statelor Unite nu au fost relatate până acum.
Confruntarea din adâncurile mării are loc într-un moment în care unii oficiali occidentali din serviciile de informații se tem că Kremlinul își intensifică operațiunile de sabotaj în Europa și se pregătește pentru un conflict cu NATO.
Trei oficiali americani au declarat pentru Reuters că unii analiști din serviciile de informații de la Washington sunt din ce în ce mai îngrijorați că Rusia ar putea testa clauza de apărare reciprocă a NATO, cunoscut sub numele de Articolul 5. Dacă va face acest lucru, distrugerea cablurilor submarine ar putea reprezenta o componentă esențială a acestui demers, potrivit oficialilor americani.
De ce sunt importante cablurile submarine de comunicații
Aceste cabluri, care nu sunt mai groase decât un furtun de grădină și se află pe fundul mării sau îngropate chiar sub acesta, sunt esențiale pentru conectivitatea globală la internet și pentru tranzacțiile financiare. Importanța lor economică și strategică le-a transformat în ținte în conflictele din trecut, inclusiv în Primul și Al Doilea Război Mondial, când erau esențiale pentru transmiterea ordinelor prin telegraf sau telefon.
Două cabluri submarine din fibră optică care leagă Svalbard de Norvegia continentală au fiecare o lungime de 1.400 km se află la adâncimi de până la 2.700 de metri sub suprafața mării. Acestea transportă cantități uriașe de date din satelit care sunt descărcate la stația terestră de sateliți SvalSat, cea mai mare din lume și parte a rețelei Near Space Network a NASA.
Rețeaua globală de cabluri electrice și de telecomunicații care traversează fundul mărilor se extinde în fiecare an, susținută de creșterea cererii pentru date și electricitate, determinată în parte de inteligența artificială, iar unii analiști afirmă că Europa rămâne vulnerabilă.
„În ultimii 25 de ani, Europa a făcut două lucruri simultan. Și-a extins dramatic gradul de dependență de infrastructura de pe fundul mării și, în același timp, și-a redus dramatic capacitatea de a proteja această infrastructură”, a declarat Bruce Jones, cercetător principal la Brookings Institution.
„Abia acum începe să reconstruiască această capacitate, confruntată cu o amenințare rusă în creștere”, a subliniat el.
Ministerul rus al Apărării nu a răspuns unei solicitări de comentarii privind incidentul. Kremlinul neagă în mod constant desfășurarea unor operațiuni de sabotaj în țările NATO sau pregătirea vreunei confruntări.

Îngrijorări tot mai mari privind acțiunile subversive ale Moscovei
Unii oficiali occidentali susțin că acțiunile Rusiei prin care vizează state europene s-au intensificat în ultimele luni, pe măsură ce linia frontului din Ucraina a devenit în mare parte statică.
Țări precum Polonia sau Lituania, dar și România, au confirmat încălcări ale spațiului lor aerian sau alte activități îngrijorătoare. Cel mai recent, o tentativă de atac cu drone asupra aeroportului Leipzig/Halle a declanșat luna trecută o serie de reacții dure din partea Germaniei, inclusiv închiderea unui consulat rus la Bonn și a unui centru cultural din Berlin.
Ulterior, directorul Agenției Centrale de Informații (CIA) a Statelor Unite, John Ratcliffe, s-a întâlnit cu omologii din serviciile de informații de la Moscova, în parte pentru a avertiza Rusia împotriva intensificării operațiunilor de sabotaj în Europa, potrivit informațiilor apărute pe surse în presa americană.
Reuters notează că nu a putut stabili dacă Ratcliffe a ridicat problema operațiunilor clandestine rusești din jurul arhipelagului Svalbard. Kremlinul a refuzat să spună ce s-a discutat sau să ofere alte detalii.

Ce s-a întâmplat în Arctica
Cei doi oficiali occidentali care au relatat incidentul pentru Reuters afirmă că, concomitent cu confruntările pe mare, oficiali britanici și norvegieni s-au deplasat la Moscova pentru a prezenta concluziile lor și pentru a arăta că sunt la curent cu noua tehnologie. Aceștia au făcut deplasarea în capitala Rusiei cu speranța că Kremlinul va ezita să folosească noua capacitate, odată ce află că Occidentul a aflat despre ea.
























