Doi soți, un bărbat de 47 de ani și o femeie de 42 de ani, au fost găsiți morți într-o localitate din raionul Criuleni. Corpurile neînsuflețite au fost depistate după ce fiica celor doi, de 15 ani, a făcut sesizarea. În timpul examinării preliminare, medicul legist a stabilit că ambii prezentau plăgi prin împușcare.
Potrivit informațiilor preliminare, între soți ar fi izbucnit un conflict, în timpul căruia bărbatul și-ar fi împușcat soția, după care și-ar fi pus capăt zilelor. La fața locului a fost depistată și arma utilizată. Aceasta era deținută ilegal și ar fi fost confecționată artizanal. Arma urmează să fie supusă unei expertize.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

























