În această săptămână au fost demontate ultimele baraje de protecție instalate pe râul Nistru în urma poluării cu produse petroliere, cauzată de atacul Federației Ruse asupra hidrocentralei de la Novodnestrovsk, Ucraina.
După aproape cinci luni de intervenții, echipele nu mai sunt mobilizate permanent în teren. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, care a mers la Arionești, unde a fost instalat cel mai mare sistem de protecție, constituit din șapte baraje absorbante.
În această perioadă au fost utilizați aproximativ 20.000 de metri de baraj absorbant, peste 50 de tone de sorbent biodegradabil și lichid, precum și sute de unități de tehnică și echipamente speciale.

























