Ministerul Energiei a venit cu propuneri privind eficientizarea modului în care funcționează piața gazelor din Republica Moldova, în condițiile în care prețul gazelor naturale pe piețele europene continuă să crească, sub presiunea tensiunilor geopolitice, cu influență directă asupra Republicii Moldova, care este dependentă de importuri, informează moldpres.
„Nu putem controla prețul gazelor pe bursele internaționale. Putem însă controla modul în care funcționează piața din Republica Moldova”, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu.
Astfel, prima propunere enunțată de Junghietu vizează modificarea metodologiei de stabilire a tarifelor la gaz, astfel încât ANRE să le poată ajusta trimestrial, atât în sus, cât și în jos, în funcție de evoluția prețurilor internaționale.
„Prima este modificarea metodologiei, astfel încât ANRE să poată ajusta tarifele trimestrial, atât în sus, cât și în jos, în funcție de evoluția prețurilor internaționale. Consumatorii trebuie să beneficieze mai rapid nu doar de eventualele scumpiri, ci și de ieftiniri. Un mecanism similar l-am introdus în această primăvară pentru produsele petroliere și a contribuit la evitarea unui deficit major de carburanți”, a spus Dorin Junghietu.
Cea de-a doua propunere se referă la reducerea costurilor interne, inclusiv prin eficientizarea activității companiilor de distribuție și economii locale.
„A doua direcție este reducerea costurilor interne. După prețul de achiziție a gazelor, cea mai mare componentă din factură este distribuția. În prezent, aceasta reprezintă aproape 4 lei pentru fiecare metru cub și reprezintă aproape 30% din tarif. Din acest motiv, am solicitat anterior Moldovagaz să optimizeze activitatea celor 12 întreprinderi de distribuție, inclusiv prin reorganizarea lor într-o singură companie. O structură mai eficientă înseamnă costuri administrative mai mici și, în timp, servicii mai ieftine pentru consumatori. În perioade de volatilitate, deciziile trebuie să asigure atât securitatea aprovizionării cu gaze, cât și capacitatea furnizorului de a procura din timp volumele necesare pentru iarnă. În paralel, rămâne esențial să reducem toate costurile care depind de noi și pot fi optimizate”, a explicat ministrul Energiei.
Propunerile au fost înaintate în condițiile în care astăzi, prețul gazelor naturale pe piețele europene a atins 64 euro/MWh.
„Este cel mai clar semnal că piața rămâne sub presiunea tensiunilor geopolitice și a competiției tot mai puternice pentru gazele naturale lichefiate”, a afirmat Dorin Junghietu.
Ministrul a explicat că, în acest context, motivul ajustării tarifelor la gaze pentru consumatorii din Moldova este că Republica Moldova nu se poate izola de evoluțiile pieței europene.
Totodată, ministrul a subliniat că întreaga Europă a mizat ca prețurile la gaz să scadă după izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu. Din acest motiv, depozitele europene de gaze sunt astăzi umplute într-o proporție mai redusă decât în anii precedenți, iar concurența pentru fiecare volum disponibil este mai mare.
Șeful de la Energie a combătut și vocile care promit „gaz ieftin din Rusia”.
„Este o promisiune fără fundament. Dincolo de aspectul moral al finanțării unui stat agresor, există o realitate tehnică și economică: gazoductul care tranzita Ucraina a fost avariat încă din 2024, iar transportul prin TurkStream implică costuri care fac această opțiune necompetitivă”, a accentuat Dorin Junghietu.
Energocom a depus miercuri, 15 iulie, la ANRE, cererea privind ajustarea prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale anumitor categorii de consumatori finali. Potrivit instituției, „solicitarea este determinată de modificarea semnificativă a costurilor de procurare a gazelor naturale, generată de factori externi și independenți de activitatea furnizorului”.
ANRE va organiza astăzi o conferință de presă în cadrul căreia va prezenta datele și argumentele privind proiectul de aprobare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale.
























