Orașul Ghindești, comunele Ghindești și Roșietici, satul Domulgeni din raionul Florești, dar și Rogojeni din raionul Șoldănești, au decis să participe la procesul de amalgamare voluntară a administrațiilor publice locale. Astfel, localități vor funcționa în cadrul unei singure administrații locale.
În urma amalgamării, noua entitate administrativă urmează să beneficieze de un buget de dezvoltare de aproximativ 25,9 milioane de lei, bani care vor fi utilizați pentru implementarea mai multor proiecte de infrastructură și modernizare.
Printre investițiile planificate se numără reabilitarea drumurilor locale, extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare, dezvoltarea sistemului de iluminat public, precum și îmbunătățirea serviciilor de colectare și gestionare a deșeurilor.
Procesul de amalgamare voluntară presupune unirea mai multor unități administrativ-teritoriale într-o singură administrație locală, cu scopul de a eficientiza gestionarea resurselor și de a facilita implementarea proiectelor de dezvoltare. Autoritățile centrale susțin că localitățile își păstrează identitatea, iar reforma urmărește consolidarea capacității administrative și atragerea unor investiții mai mari.


























