Pompierii și salvatorii au fost solicitați să intervină în mai multe localități ale țării afectate de precipitațiile abundente. În nordul țării, de intervenția acestora a fost nevoie în raioanele Drochia și Soroca.
Cele mai multe misiuni au fost desfășurate în satul Gribova din raionul Drochia, unde angajații IGSU au intervenit pentru efectuarea lucrărilor de pompare a apei din mai multe gospodării, case de locuit și beciuri afectate de ploi. Totodată, au fost solicitări și pentru efectuarea lucrărilor de deblocare a unor porțiuni de drum, afectate de acumulările de apă.
Menționăm că pe parcursul zilelor de 6 și 7 iunie, meteorologii au anunțat Cod Galben de instabilitate atmosferică pe întreg teritoriul țării.
Astfel, sâmbătă, 6 iunie, în intervalul orelor 13.00 – 23.00, pe arii extinse se prevăd ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice, izolat averse puternice 15-45 l/m2, cu grindină și vijelie în rafale de până la 15-20 m/s.
Iar duminică, 7 iunie, pe arii extinse va ploua, periodic averse puternice, prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15-45 l/m2. Izolat ploile vor fi însoțite de descărcări electrice.






















