Uniunea Europeană va continua să își consolideze sprijinul financiar acordat Republicii Moldova în domeniul securității și rezilienței, inclusiv prin Instrumentul European pentru Pace, a declarat astăzi Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas în cadrul unei conferințe susținute în comun cu președinta Maia Sandu, scrie moldpres.
Oficiala a menționat că UE își dorește o Moldovă rezilientă și puternică.
„Ne dorim o Moldovă mai puternică, mai securizată, mai capabilă să-și protejeze cetățenii. Prin Instrumentul European pentru Pace au fost deja oferite circa 200 de milioane de euro în asistență”, a declarat Kallas.
Vicepreședinta Comisiei Europene a precizat că a fost propus statelor membre un nou pachet de sprijin, care prevede majorarea finanțării anuale cu 120 de milioane de euro, ceea ce ar reprezenta una dintre cele mai importante contribuții oferite până acum prin acest mecanism unui stat partener.
„Aceasta ar fi cea mai mare asistență oferită în cadrul instrumentului pentru o singură țară”, a subliniat Kallas.
Ea a menționat că sprijinul Uniunii Europene include echipamente, asistență tehnică și proiecte destinate consolidării capacităților instituționale ale Republicii Moldova, în contextul provocărilor de securitate din regiune.
„Parteneriatul nostru în Republica Moldova continuă să sprijine instituțiile pentru a construi reziliență pe termen lung împotriva amenințărilor externe și a riscurilor hibride”, a adăugat oficialul european.
Kaja Kallas a reafirmat angajamentul politic al Uniunii Europene față de Republica Moldova.
„Mesajul nostru este clar: Moldova nu este singură. Moldova este parte a Europei”, a conchis aceasta.
Kaja Kallas efectuează o vizită oficială în Republica Moldova în perioada 7–8 mai, având programate întrevederi cu întreaga conducere a țării, miniștri și membri ai societății civile.
























