Noi pete de petrol continuă să vină din amonte pe râul Nistru. Despre acest lucru a anunțat aseară ministrul Mediului, Gheorghe Hajder.
„Partea ucraineană a confirmat că sursa de poluare a fost oprită, dar cel mai probabil aceste pete vin din ultimul lac de liniștire, unde se pare că mai există volume de petrol acumulate din scurgerile anterioare. Din acest motiv, rămânem vigilenți, monitorizăm constant situația și continuăm să lucrăm pe teren atât timp cât va fi necesar”, a declarat ministrul.
Menționăm că în localitatea Arionești din raionul Soroca, sunt instalate șapte baraje absorbante pentru a opri poluarea apei.


















