Răsturnare de situație. Gruparea teroristă Hamas cere Iranului să nu-și mai atace vecinii din Golf

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a îndemnat sâmbătă aliatul său Iranul să înceteze atacurile împotriva vecinilor săi din Golf, ca represalii pentru loviturile americano-israeliene asupra sa, relatează AFP, citată de Protv.ro

„În timp ce afirmă dreptul Republicii Islamice Iran de a răspunde acestei agresiuni prin toate mijloacele disponibile, în conformitate cu normele şi dreptul internaţional, mişcarea îşi îndeamnă fraţii din Iran să nu vizeze ţările vecine”, a scris Hamas pe Telegram.

Hamas a cerut, de asemenea, comunităţii internaţionale „să lucreze pentru a pune capăt imediat” războiului în curs.

Mişcarea islamistă, care a preluat puterea în Fâşia Gaza în 2007, a lansat un atac sângeros împotriva Israelului pe 7 octombrie 2023, declanşând un război devastator în teritoriul palestinian. Un armistiţiu fragil a intrat în vigoare pe 10 octombrie 2025.

Hamas condamnase anterior asasinarea liderului suprem iranian Ali Khamenei, ucis de un atac aerian israelian la Teheran pe 28 februarie, în prima zi a războiului, numind-o „crimă odioasă”.

„El a oferit toate formele de sprijin politic, diplomatic şi militar poporului nostru, cauzei noastre şi rezistenţei noastre”, a declarat mişcarea la scurt timp după moartea lui Khamenei.

Știri similare

Postarea următoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *