Strategia Militară a Republicii Moldova până în anul 2035, aprobată de guvern, înseamnă pregătire pentru război, susține liderul PSRM, Igor Dodon.
„Actuala conducere a Uniunii Europene pregătește Republica Moldova pentru război și privește țara noastră nu ca pe un viitor membru al Uniunii Europene, ci ca pe un teritoriu aflat în proximitatea liniei frontului, pe care l-ar putea folosi, teoretic, împotriva oponenților săi geopolitici. Și tot de aceea, înarmează Republica Moldova cu tehnică militară, pentru ca, la nevoie, să poată aprinde un nou punct fierbinte pe hartă”, a declarat Igor Dodon în cadrul unui interviu.
De fapt, Guvernul se angajează să crească treptat resursele financiare alocate domeniului apărării, obiectivul fiind cel puțin 1% din produsul intern brut (PIB) până în 2030.
„Pentru un stat neutru care are la hotar un conflict nesoluționat, înghețat și se află în imediata apropiere de un război, a cărui unde de șoc au ajuns și în R. Moldova, mă refer la acele drone care au căzut sau rachetele care au survolat spațiul aerian, putem spune că 1% nu este suficient deloc”, a spus Pavel Horea, expert în domeniul securitate.
Pentru anul 2025, Ministerul Apărării dispune de un buget de aproximativ 1,9 miliarde de lei, echivalentul a doar 0,65% din PIB – o cotă extrem de redusă comparativ cu media europeană. Pentru comparație, cheltuielile militare ale Rusiei în 2025 urmează să atingă 6,3% din PIB.
„Acest procent din PIB este pentru modernizare echipamentului pe care îl deține R. Moldova, care este sovietic. Astfel, 25% din acest buget va fi pentru un echipament modern. În al doilea rând, va fi pentru mărirea salariilor militarilor. Și nu în ultimul rând, sunt bani pentru cercetare și dezvoltare. Toate țările și-au mărit PIB-ul până la minim 2%. Prin urmare. R. Moldova, chiar și așa are un procent mult mai mic decât bugetele țărilor din Uniunea Europeană”, a menționat Ion Ciobanu, lector universitar, doctor în drept USARB.
Strategie militară are un caracter strict defensiv și urmărește modernizarea Armatei Naționale, nu militarizarea țării, susține locotenentul colonel Gheorghe Bobeică.
„Dezvoltarea economică nu poate fi realizată în detrimentul securității și invers. Prin urmare, Strategia Militară este un document realist, care presupune dezvoltarea forțelor armate, astfel încât, cetățeanul să se simtă în siguranță în R. Moldova. Chiar și cu referire la problema transnistreană, strategia subliniază necesitatea rezolvării acesteia doar pe cale pașnică.”
Potrivit clasamentului realizat de portalul specializat globalFirepower.com, R. Moldova ocupă locul 73 din 145 de țări la capitolul cheltuieli militare.