Armata Națională va desfășura exerciții de pregătire a rezervei Forțelor Armate în lunile septembrie și octombrie curent. Următorul antrenament este programat pentru perioada 21–25 septembrie, iar rezerviștii selectați vor fi chemați prin intermediul Centrelor Militare Teritoriale.
Potrivit autorităților, exercițiile au ca scop verificarea aptitudinilor rezerviștilor și familiarizarea acestora cu tehnica, echipamentul și armamentul nou din dotarea Armatei Naționale. Antrenamentele vor dura câte cinci zile și se vor desfășura la diferite centre de instruire de pe teritoriul țării.
Ministerul Apărării precizează că astfel de exerciții au fost organizate și în anii precedenți, în conformitate cu prevederile Legii nr. 1244/2002 cu privire la rezerva Forțelor Armate și cu Planul de instruire al Armatei Naționale pentru anul curent.
În 2025, exerciții similare pentru rezerviști au avut loc în lunile aprilie, mai și noiembrie.
Ministerul Apărării îi avertizează, totodată, pe cetățeni să fie atenți la autenticitatea ordinelor de chemare. Recomandarea vine în contextul unor cazuri semnalate în anii precedenți privind distribuirea unor ordine de chemare false.