VIDEO | Un aparat de zbor de mici dimensiuni ar fi luat foc în aer și s-ar fi prăbușit în raionul Ialoveni. Ce spune poliția
Un aparat de zbor de mici dimensiuni ar fi luat foc în aer și s-ar fi prăbușit în raza raionului Ialoveni. Inspectoratul General al Poliției (IGP) anunță că inspectează zona, însă până în momentul de față nu a identificat nici aparatul de zbor, nici fragmente ale acestuia. Oamenii legii fac apel la cetățenii care au fost martori ai incidentului sau dețin informații relevante să apeleze imediat serviciul 112, scrie moldova1.md
[video width="368" height="640" mp4="/wp-content/uploads/2024/05/video_2024-05-25_17-46-43.mp4"][/video]
„Acum o oră, Poliția a fost sesizată de pasagerul unui microbuz precum că, în timpul deplasării, ar fi observat la distanță un aparat de zbor de mici dimensiuni în flăcări în timp ce cade în raza raionului Ialoveni. Toate subdiviziunile specializate au intervenit imediat. Până la această oră nu a fost identificat nici un aparat de zbor sau fragmente”, anunță IGP.
Inspectoratul anunță că, în același timp, polițiștii au luat legătura cu reprezentații companiilor care organizează zboruri locale, deocamdată nefiind comunicată nici o informație în acest sens.
„Rugăm cetățenii care au fost martori sau dețin anumite informații despre locație să ne sesizeze imediat la 112”, este apelul oamenilor legii.
Citește și
Tânărul de 19 ani, care a fost reținut după ce ar fi pătruns în case și ar fi agresat fizic mai multe persoane, este militar în termen
15.10.2026 • Social
ASP a început emiterea pașapoartelor de tip nou
15.10.2026 • Social
Cei șase elevi implicați în agresarea și umilirea unui student de 19 ani, exmatriculați de la Colegiul UTM
15.10.2026 • Social