VIDEO// Trei avioane din Ucraina au survolat spațiul aerian al municipiului Bălți
Trei avioane ucrainene au survolat ieri, 13 august, spațiul aerian al municipiului Bălți. Imaginile au fost surprinse de localnici. Aeronavele ar fi destinate misiunilor de căutare și salvare și s-au îndreptat spre Aeroportul Mărculești pentru lucrări de mentenanță. Informația a fost confirmată pentru presa de la Chișinău.
„Avioanele, trei în total, sunt din Ucraina. Zborurile au fost coordonate prin canale diplomatice. Aeronavele au autorizație de zbor și s-au îndreptat spre Aeroportul Mărculești pentru mentenanță tehnică”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Autorității Aeronautică Civilă, Irina Bodolica, pentru redacția NewsMaker.md.
Menționăm că Secretarul de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Mircea Păscăluță, a declarat anterior pentru Nordinfo.md, că Aeroportul Mărculești va fi modernizat, doar că nu pentru a fi transformat într-un „poligon militar”, ci pentru a opera curse civile, pentru transport de mărfuri și pasageri.
Citește și
METEO // Vom avea parte de ploi și astăzi, iar temperaturile vor scădea
29.10.2026 • Social
VIDEO // Consultații medicale la distanță pentru locuitorii din sate. Ministerul Sănătății lansează un proiect-pilot
28.10.2026 • Social
Peste 40 de comunități din Moldova au salvat aproape 15 tone de echipamente electrice de la groapa de gunoi
28.10.2026 • Social