Colegiul de Disciplină și Etică din cadrul Consiliul Superior al Procurorilor a decis sancționarea disciplinară a procurorului Ion Crișciuc cu eliberarea din funcție. Hotărârea a fost adoptată la 20 februarie 2026, în urma examinării unei cauze disciplinare inițiate pe numele acestuia.
Procedura a fost declanșată în baza unei autosesizări formulate de Andrei Cebotari, membru al Consiliului Superior al Procurorilor, după apariția în spațiul public a informației că procurorul a fost oprit în trafic, fiind suspectat de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate.
Potrivit materialelor analizate în cadrul procedurii disciplinare, acesta a refuzat testarea alcoolscopică cu aparatul „Drager”, precum și prelevarea probelor biologice. Incidentul a fost documentat de oamenii legii și reflectat de readacția NordInfo.md.
Colegiul de Disciplină și Etică a precizat că examinarea a vizat strict aspectele disciplinare și deontologice ale cazului, fără a se pronunța asupra eventualei răspunderi penale, care ține de competența organelor abilitate.
În urma evaluării probelor administrate, s-a constatat că prin conduita sa procurorul a încălcat obligațiile privind comportamentul ireproșabil și principiile de etică profesională aplicabile procurorilor. Colegiul a reținut existența abaterii disciplinare prevăzute de art. 38 lit. f) din Legea nr. 3/2016 cu privire la Procuratură – „atitudine nedemnă și manifestări care aduc atingere onoarei, probității profesionale și prestigiului Procuraturii” – aplicând sancțiunea disciplinară maximă: eliberarea din funcția de procuror.
Redacția NordInfo.md precizează că în timpul documentării intervenției, procurorul a încercat în repetate rânduri să convingă jurnaliștii să nu filmeze incidentul, negând că s-ar fi aflat la volanul automobilului. Acesta a invocat diverse motive pentru a opri înregistrarea imaginilor, în pofida faptului că intervenția avea loc într-un spațiu public.
Un element deosebit de relevant constă în faptul că procurorul vizat, Ion Crișciuc, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, a instrumentat anterior cauze penale având ca obiect infracțiuni identice sau similare, prevăzute de art. 264¹ alin. (3) Cod penal, care sancționează refuzul conducătorului unui mijloc de transport de a fi supus testării alcoolscopice sau examenului medical pentru stabilirea stării de ebrietate.
Amintim că, în noaptea de 13 spre 14 ianuarie curent, Ion Crișciuc, adjunctul procurorului-șef al Procuraturii raionului Glodeni, a fost tras pe dreapta la intrarea în satul Sadovoe, municipiul Bălți, după ce a fost observat conducând haotic. Oamenii legii și jurnaliștii redacției Nordinfo.md au simțit un miros puternic de alcool din interiorul automobilului, iar procurorul, lăsându-se cu greu convins să iasă din mașină, a refuzat testarea alcoolscopică și a încercat în repetate rânduri să convingă echipa noastră de filmare să nu îl filmeze.





















