Proiectul „Europa acasă: Rolul autorităților locale în avansarea integrării europene” a ajuns și în nordul țării. Sesiunea de informarea este organizată pentru a încuraja primarii să identifice și să propună modalități concrete prin care administrațiile pot sprijini procesul de integrare europeană.
În raionul Soroca, în prezent, sunt în derulare 65 de proiecte. Alte 34 au fost finalizate prin programul „Satul European 1” și „Satul European Expres”. În satul Bădiceni, este implementat în prezent un proiect privind aprovizionarea cu apă potabilă a localității, de care va beneficia în jur de 350 de gospodării, scrie Moldova1.
Un număr de 50 de primari din raioanele Soroca, Drochia și Florești au participat la sesiunea de informare, unde organizatorii au subliniat rolul esențial al autorităților locale în atingerea obiectivelor principale ale țării – buna guvernare, creșterea calității serviciilor publice, precum și apropierea de standardele europene.
Organizatorii au subliniat contribuția autorităților locale la procesul de negociere cu Uniunea Europeană, responsabilitățile în implementarea standardelor europene, inclusiv accesarea fondurilor prin instrumente de preaderare.