RO | RU

VIDEO // Pensionarii au revenit la universitate. Peste 60 de seniori din nordul țării au absolvit două cursuri. Vezi ce au învățat

Nata Tocarciuc de Nata Tocarciuc • 15.05.2025 • 14:11 • Social
VIDEO // Pensionarii au revenit la universitate. Peste 60 de seniori din nordul țării au absolvit două cursuri. Vezi ce au învățat
Peste 60 de seniori din Bălți și alte șapte raioane din nordul țării au absolvit cursurile Universității Vârstei a Treia (UV3). În cadrul programului, seniorii au avut posibilitatea să-și dezvolte abilitățile digitale și un modul ales la dorință -limba engleză.  „Putem fotografia, putem transmite mesaje, putem efectua plăți la toate serviciile comunale. Foarte interesant și foarte nou”, a povestit Vasile Nedelea, absolvent. Silvia Gangan este profesoară de biologie și chimie, iar acum, pentru că este pensionară și are mai mult timp liber a decis că vrea să învețe ceva nou. „Știți, dacă suntem la pensie, stăm mai mult în casă. Cunoștințele le-am lărgit, am studiat limba engleză. Pentru noi a fost un început foarte bun”, a menționat Silvia Gangan. Inițiativa este parte a Programului Național pentru Îmbătrânire Activă și Sănătoasă 2023–2027. „Ideea a venit cu ceva timp în urmă. Ne-am inspirat din experiența universităților europene și ne-am bucurat mult când, în această vară, am identificat parteneri pentru a transforma acest vis în realitate. Am pornit de la cel mai necesar curs, cel de dezvoltare a competențelor digitale. Ne bucurăm că partenerii, compania Moldcell, a oferit câte un telefon mobil cursanților”, a declarat Natalia Gașițoi, rectorul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Aliona Crețu, Șefa Servicii Politici Demografice, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a felicitat studenții seniori pentru efortul depus și interesul continuu pentru învățare: „Cu suportul CASMED vor fi organizate cursuri în patru universități pentru vârsta a treia, inclusiv pentru cei care nu au posibilitatea să se deplaseze la universitățile de stat, se vor deplasa profesorii în patru localități din raionul Fălești.” Până în prezent, Universitatea Vârstei a 3-a numără peste 240 de studenți seniori înmatriculați la Universitățile din Chișinău, Cahul și Bălți.  

Citește și