RO | RU

VIDEO // Moș Crăciun a ajuns la Spitalul din Bălți. A împărțit daruri la peste 100 de copii

Nata Tocarciuc de Nata Tocarciuc • 23.12.2024 • 14:06 • Social
VIDEO // Moș Crăciun a ajuns la Spitalul din Bălți. A împărțit daruri la peste 100 de copii
Bucurie mare pentru copiii internați la Spitalul Clinic Bălți. La ei a venit Moș Crăciun. Ajutat de Alba ca Zăpada, acesta a împărțit daruri micuților. „Să fiți sănătoșei, cuminței, să vă însănătoșiți și acasă să pășiți. Un nou an fericit, la mulți ani!”, le-a spus moșu. Surpriza i-a bucurat pe micuți, mai ales că nu se așteptau să-l vadă pe moșul chiar în spital. „Pentru ei este o fericire, o magie că a venit Moș Crăciun. S-a realizat visul ei: Mamă, când va veni Moș Crăciun?” Copiii s-au întrecut în poezii pentru a-l convinge pe Moș Crăciun să le vină în vizită și în anul următor. „E bine că Moș Crăciun a făcut un gest așa frumos și a ajuns la copilașii noștri în aceste zile frumoase. Din păcate, ne aflăm aici, dar sperăm să ne însănătoșim și să ajungem cu bine acasă”, a spus o mamă. În ajun de sărbători, pe patul de spital au ajuns peste 100 de copii.      

Citește și