Raionul Sîngerei va beneficia de investiții de aproape 100 de milioane de lei din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională șii Locală, cu contribuția autorităților publice locale. Două contracte de finanțare au fost semnate astăzi, în prezența Ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
„Primul se referă la un sistem magistral de aprovizionare cu apă în raionul Sîngerei. De fapt, este o finalizare, o continuare a unor acțiuni inițiate anterior, dar care nu au fost finalizate, contracte de peste 71 de milioane de lei. Avem și un contract pe domeniul sanitației, finalizarea stației de epurare, conectarea rețelelor de canalizare care au fost construite în satul Bilicenii Vechi cu sistemul din orașul Sîngerei”, a explicat Maria Prisacari, director ADR Nord.
Astfel, se planifică executarea lucrărilor de apeduct pe două direcții: Rădoaia-Izvoare-Drăgănești-Cotiujenii Mici și construcția unei stații de pompare a apei, pe direcția Sîngerei-Grigorăuca-Copăceni-Prepelița.
„Prin acest proiect vom extinde apeductul magistral Soroca-Bălți-Sîngerei în șapte localități din raionul nostru”, a menționat Cristian Cainarean, președintele raionului Sîngerei.
Iar de construcția unei stații de pompare și a circa 6 km de tronson magistral de canalizare vor beneficia aproape 7 mii de locuitori din satul Bilicenii Vechi și orașul Sîngerei.
„Din păcate, acum, în anul 2025, în raionul Sîngerei, doar 7% din toate gospodăriile casnice sunt conectate la rețeaua de canalizare. Este un indicator foarte slab”, a adăugat președintele de raion.
„Proiect de 28 de milioane de lei pentru a construi canalizarea și o stație de repompare în preajma râulețului Ciuluc. Noi avem o stație de epurare depășită. Terminăm construcția unei noi stații de epurare și trebuie să avem și o stație de repompare”, a spus Arcadie Covaliov, primarul orașului Sîngerei.
Lipsa canalizărilor este problema numărul unu, consideră Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Vladimir Bolea. Cel mai mult are de suferit solul și apa.
„Înseamnă grijă pentru ecologie. Din calculele avute, minus 250 de metri cubi pe zi de apă uzată care se revarsă în râul care trece prin oraș, ulterior prin Biliceni și curge în râul Răut. Asta înseamnă ecologie mai bună, oameni mai sănătoși. Există posibilitatea ulterioară de a conecta această stație de epurare la încă patru localități din raionul Sîngerei”, a declarat Vladimir Bolea.
Lucrările pe ambele proiecte vor demara în acest an.


















