VIDEO // Eroii războiului din Afganistan, comemorați la Sîngerei
Veteranii războiului din Afganistan din raionul Sîngerei au fost comemorați astăzi în cadrul unei ceremonii solemne, prilej cu care autoritățile și veteranii au vorbit despre sacrificiu, pace și sprijinul tot mai vizibil acordat foștilor combatanți, scrie ecoul.md
La Complexul Memorial „Pieta” din orașul Sîngerei a avut loc ceremonia de comemorare a eroilor căzuți în războiul din Afganistan, conflict care s-a încheiat acum 37 de ani, dar care continuă să marcheze destinele multor familii.
La eveniment au participat veterani ai conflictului, familiile celor căzuți, precum și reprezentanți ai autorităților publice locale și raionale.
Scoropat Dumitru, președintele Asociației Uniunii Veteranilor Războiului din Afganistan, a declarat că în ultimii ani situația veteranilor s-a îmbunătățit, atât la nivel local, cât și național.
„Administrația publică locală are grijă de noi. De la 1 ianuarie avem la dispoziție un birou unde ne putem întâlni cu camarazii. În ultima perioadă, și conducerea țării s-a întors cu fața spre noi. Indemnizațiile, care altădată erau de doar 100 de lei, reprezintă astăzi 11% din salariul mediu pe economie și au crescut recent de la 1.700 la 1.900 de lei”, a menționat veteranul.
https://youtu.be/dsEzpXoFaJ4
La rândul său, președintele raionului Sîngerei, Cristian Cainarean, a subliniat importanța păstrării memoriei celor căzuți.
„Astăzi îi comemorăm pe cei 13 ostași din raionul Sîngerei care și-au pierdut viața în războiul din Afganistan. Principala lecție a acestui conflict este să prețuim pacea, pentru că doar în pace ne putem dezvolta și construi un viitor mai bun pentru generațiile tinere”, a declarat oficialul.
https://youtu.be/fCFfiG5thyY
Războiul afgano-sovietic (1979–1989) a implicat aproximativ 12.500 de tineri din fosta RSS Moldovenească, dintre care 301 nu s-au mai întors acasă. Ziua de 15 februarie este marcată în Republica Moldova drept zi de comemorare a celor căzuți în acest conflict.
Prin această ceremonie, autoritățile locale își reafirmă recunoștința față de veterani și față de familiile celor care au plătit prețul suprem, iar evenimentul rămâne un simbol al responsabilității, solidarității și valorii păcii.
Citește și
VIDEO // Cinci cetățeni din Bangladesh, reținuți în timp ce încercau să ajungă ilegal în România
20.10.2026 • Social
Peste 400 de articole pentru stomatologie, nedeclarate, depistate la vama R. Moldova
20.10.2026 • Social
Aproape 670.000 de familii ar putea beneficia de compensații la energie în sezonul rece
20.10.2026 • Social